Una dintre cele mai frumoase stewardese este originară din Cluj Napoca, iar cei care au avut ocazia să o întâlnească au crezut că au de-a face cu sosia Angelinei Jolie. Cum a reușit românca să-i cucerească pe arabii de la Emirates.
Iulia Carmen și-a început cariera la o companie locală din Cluj Napoca, însă, după un an, tânăra și-a dorit să evolueze și să treacă la următorul nivel. Așa a ajuns să aplice pentru un post la compania aeriană Emirates, acolo unde, de altfel, în prezent este stewardesă. Având în vedere faptul că de multe ori este confundată cu Angelina Jolie, nici nu este de mirare că arabii de la Emirates au acceptat pe loc colaborarea cu românca.
Fie că este printre nori, ori cu picioarele pe pământ, stewardesa eclipsează tot în jurul ei. Pe rețelele de socializare, Iulia se descrie ca fiind digital creator, model, dar și o iubitoare a călătoriilor. ”Niciodată acasă” este citatul cu care îi invită pe internauți să-i exploreze profilul de Instagram, profil cu aproape 130.000 de urmăritori.
Cei care au întâlnit-o printre nori au observat că fumusețea Iuliei nu poate trece neobservată pe culoarele aeronavelor de zbor. Bruneta arată impecabil, atât în uniforma companiei aeriene la care lucrează, cât și în hainele de oraș. Sexy-stewardesa a avut de câștigat de pe urma frumuseții sale, iar contractele de colaborare nu au întârziat să apară.
Iulia a fost aleasă pentru a poza în mai multe pictoriale ale unor reviste celebre de modă, printre care și Vogue. Până să devină stewardesă, tânăra a practicat balet timp de 12 ani, pasiune pe care nu a uitat-o nicio clipă. În prezent, are o școală de balet pentru copii în Dubai, acolo unde predă deja de 4 ani și este foarte apreciată pentru profesionalismul de care a dat dovadă.